Vinzi pe credit jumătate din marfă. Fără să fi semnat vreodată un contract de credit.
Întârzierile la plată au ajuns la 29% din facturi, insolvențele sunt la cel mai ridicat nivel din ultimii opt ani, iar vârful valului este așteptat în primele luni ale anului viitor. Ce se poate face până atunci.
Studiile de piață din această toamnă spun trei lucruri care, puse împreună, descriu o problemă pe care puține firme o tratează ca problemă.
Primul: 53% din valoarea vânzărilor între firmele românești se face pe credit comercial, adică marfa pleacă sau serviciul se prestează înainte de a fi încasat. Media regiunii este 46%.
Al doilea: 29% din facturile emise de firmele din România sunt plătite cu întârziere sau rămân neîncasate, față de 24% media europeană. În Europa Centrală și de Est, 83% dintre furnizorii care vând către alte firme raportează întârzieri, iar o treime dintre ei spun că întârzierile le-au consumat rezervele de lichiditate.
Al treilea: în primele opt luni ale lui 2026 au intrat în insolvență 4.782 de firme și persoane fizice autorizate, iar primul semestru a fost cel mai slab din ultimii opt ani. Septembrie, singur, a adus 869 de cazuri. Estimările caselor de analiză vorbesc despre posibilitatea depășirii a 7.000 de insolvențe până la finalul anului, cu un vârf așteptat între ianuarie și martie 2027.
Dacă vârful este în primăvară, atunci lunile în care se decide ce recuperezi și ce pierzi sunt noiembrie și decembrie. Nu martie. În martie se constată.
Creditul pe care nu l-ai acordat niciodată
Merită numit corect lucrul despre care vorbim, pentru că denumirea schimbă felul în care te raportezi la el.
Atunci când livrezi marfă cu factură la 30 de zile, nu faci o vânzare. Faci o vânzare plus un împrumut. Un împrumut fără analiză de risc, fără garanție, fără dobândă și, de regulă, fără nicio verificare a celui împrumutat. O bancă nu ar acorda niciodată creditul pe care îl acorzi tu, în fiecare lună, unui client despre care nu știi decât că a plătit și luna trecută.
Diferența este că banca știe că e bancă. Firma care vinde pe credit comercial crede că vinde.
Observația nu este un reproș. Creditul comercial este, în multe sectoare, condiția de a exista pe piață: nu poți cere plata în avans dacă nimeni din industria ta nu o cere. Dar un lucru poate fi în același timp inevitabil și gestionat. Iar între o firmă care acordă credit comercial deliberat și una care îl acordă din inerție diferența se vede exact în trimestrul în care piața se strânge.
Cincisprezece minute înainte de livrare
Prima categorie de măsuri nu are nicio legătură cu dreptul. Are legătură cu informația publică pe care nimeni nu o citește.
Înainte de a livra pe credit către un client nou, sau de a majora expunerea față de unul vechi, se pot verifica în câteva minute patru lucruri. Dacă firma figurează în Buletinul procedurilor de insolvență, pentru că o cerere de deschidere a procedurii este publică înainte să afle piața. Dacă apare pe listele publicate de ANAF cu datornicii la bugetul de stat. Ce spun ultimele situații financiare depuse, în special raportul dintre creanțe și datorii curente și dacă firma a mai depus bilanț în ultimii doi ani. Și ce mențiuni are la registrul comerțului: schimbări recente de asociați sau de sediu, suspendare de activitate.
Niciuna dintre aceste verificări nu îți garantează încasarea. Împreună, însă, îți spun dacă vinzi pe credit unei firme care funcționează sau unei firme care se închide.
Recomandarea practică, din experiența dosarelor de recuperare: expunerea maximă pe client se stabilește în avans, în cifre, și se respectă. „Îl cunosc de zece ani” nu este o limită de credit.
Ce scrie în lege chiar dacă nu ai scris nimic în contract
Aici se află partea pe care mulți antreprenori nu o cunosc și care, odată aflată, schimbă tonul discuțiilor cu clienții rău-platnici.
Raporturile de plată dintre profesioniști sunt reglementate de Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști și între aceștia și autorități contractante. Legea se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile rezultate din contracte de furnizare de bunuri sau servicii (art. 1 alin. (1)).
În lipsa unei clauze privind termenul de plată, acesta este de 30 de zile calendaristice de la data primirii facturii de către debitor, iar dacă data nu este certă ori este anterioară livrării, termenul curge de la recepția mărfurilor sau prestarea serviciilor (art. 3 alin. (3)).
Între profesioniști, termenul convenit nu poate depăși 60 de zile, iar un termen mai lung poate fi stipulat doar dacă clauza nu are caracter abuziv (art. 5 alin. (1)). Procedura de recepție sau verificare nu poate depăși, la rândul ei, 30 de zile (art. 3 alin. (4)).
Urmează elementul cel mai util practic. Dobânda penalizatoare curge de drept de la scadență, fără a fi nevoie de notificare sau de punere în întârziere, iar legea declară abuzivă, fără alte verificări, clauza care ar condiționa curgerea dobânzii de transmiterea unei notificări (art. 3 alin. (1) și (2), art. 14 lit. b)). Dacă părțile nu au stabilit un nivel, se aplică dobânda legală penalizatoare, care în raporturile dintre profesioniști este rata de referință plus 8 puncte procentuale (art. 4 și art. 20, care a completat art. 3 din O.G. nr. 13/2011). La o rată de politică monetară de 6,5%, asta înseamnă o dobândă anuală în jurul a 14,5% — semnificativ mai mult decât crede clientul care îți amână factura „două săptămâni”.
În plus, creditorul poate pretinde echivalentul în lei a 40 de euro, ca daune-interese minimale pentru costurile de recuperare, sumă datorată din momentul în care începe să curgă dobânda și care se adaugă cheltuielilor de executare (art. 10).
Iar clauzele vădit inechitabile privind termenul de plată, dobânda sau daunele suplimentare sunt abuzive, fiind lovite de nulitate absolută (art. 12 și art. 15 alin. (1)).
Consecința practică merită spusă fără ocolișuri: nu ai nevoie de o clauză penalizatoare în contract pentru a cere dobândă, iar termenul de plată la 120 de zile pe care ți l-a impus clientul mare nu este automat valabil doar pentru că l-ai semnat.
Primele treizeci de zile de întârziere
Ce faci în prima lună după scadență determină, în majoritatea cazurilor, dacă mai încasezi.
Oprește livrările. Nu ca sancțiune, ci ca aritmetică: fiecare livrare nouă către un client care nu a plătit-o pe precedenta îți dublează expunerea exact față de debitorul despre care ai deja o informație negativă.
Pune întârzierea în scris. Nu pentru instanță — pentru evidența internă și pentru momentul, foarte probabil, în care veți discuta despre „ce s-a întâmplat, de fapt”. O notificare transmisă și păstrată valorează mai mult decât trei convorbiri telefonice amabile.
Folosește procedurile rapide, dacă suma le permite. Pentru creanțe certe, lichide și exigibile, Codul de procedură civilă pune la dispoziție ordonanța de plată (art. 1014-1025), iar pentru creanțele de valoare mică există procedura cererii cu valoare redusă (art. 1026-1033). Ambele sunt mai rapide și mai ieftine decât un proces obișnuit, și ambele sunt subutilizate de firmele mici, care amână tocmai pentru că își imaginează un litigiu de doi ani.
Și fii atent la reeșalonările nesfârșite. Un client care îți propune a treia reeșalonare nu negociază. Câștigă timp — iar timpul pe care îl câștigă el îl pierzi tu, pentru că în spatele tău se așază, lună după lună, alți creditori.
Ziua în care clientul intră în insolvență
Aici se produce schimbarea pe care cei mai mulți o descoperă prea târziu.
În ziua deschiderii procedurii de insolvență, tot instrumentarul descris mai sus încetează să funcționeze. Legea nr. 72/2013 nu se aplică creanțelor supuse procedurilor de insolvență, inclusiv celor care privesc restructurarea datoriei (art. 1 alin. (2)). Dobânda penalizatoare, daunele de 40 de euro, ordonanța de plată — nimic din toate acestea nu mai este disponibil.
Din furnizor cu o creanță devii, printr-o singură hotărâre judecătorească, un creditor într-un tabel. Depui declarație de creanță în termenul stabilit prin hotărârea de deschidere, iar dacă nu o depui în termen, pierzi dreptul de a participa la distribuiri. Creanța ta, în lipsa unei garanții reale, este chirografară — ceea ce înseamnă că se află, în ordinea de distribuire, în spatele cheltuielilor procedurii, al creanțelor salariale, al creditorilor garantați și al creanțelor bugetare (Legea nr. 85/2014).
Nu scriu cifre despre cât se recuperează efectiv de pe o creanță chirografară, pentru că variază enorm. Scriu doar că nimeni care a trecut prin asta nu mai privește ulterior creditul comercial ca pe o simplă chestiune comercială.
„Mai aștept, e client vechi”
Am lăsat la final partea care nu este juridică, deși produce cele mai multe pierderi.
Firmele nu întârzie să acționeze din neștiință. Întârzie din trei motive foarte omenești. Pentru că clientul respectiv reprezintă o parte importantă din cifra de afaceri și ideea de a-l pierde e mai dureroasă decât ideea de a nu încasa o factură. Pentru că relația e veche și pare nepotrivit să trimiți o notificare cuiva cu care ai băut cafea zece ani. Și pentru că, atâta timp cât factura e doar întârziată, nu trebuie recunoscută ca pierdere.
Toate trei sunt motive reale. Niciunul nu se discută în fața judecătorului-sindic.
Diferența pe care am observat-o între firmele care traversează un astfel de ciclu și cele care nu îl traversează nu ține de mărime, nici de sector, nici de noroc. Ține de faptul că unele au stabilit, pe vreme bună, cine decide oprirea livrărilor și la ce zi de întârziere se întâmplă asta — iar decizia nu i-a aparținut omului de vânzări care răspundea pentru acel client.
Nu ești bancă. Dar dacă jumătate din ce vinzi îl vinzi pe credit, atunci cineva din firma ta ar trebui să facă, pentru câteva ore pe lună, exact ce face o bancă: să se uite la cine datorează, cât și de cât timp.