Nu toate deciziile greșite sunt ilegale. Dar aproape toate costă.
În mediul de afaceri există o confuzie periculoasă.
Mulți manageri consideră că, dacă o decizie este legală, atunci este și bună.
Nu este.
Legea stabilește ce este permis. Nu ce este înțelept.
Poți încheia un contract perfect valabil și, totuși, să pierzi un client important.
Poți concedia un salariat respectând toate procedurile și, în același timp, să distrugi moralul unei echipe întregi.
Poți respecta fiecare obligație legală și să iei, în continuare, o decizie de business dezastruoasă.
Legalitatea este pragul minim.
Performanța începe abia după ce l-ai depășit.
De aceea, într-o organizație sănătoasă, întrebarea nu este doar „Avem voie?”.
Întrebarea este „Merită?”
Diferența dintre cele două este uriașă.
Prima caută limitele legii.
A doua caută consecințele deciziei.
Managerii foarte buni nu își construiesc afacerea pe ceea ce le permite legea.
Și-o construiesc pe ceea ce este sustenabil, echilibrat și defensabil peste cinci ani, nu doar mâine dimineață.
Aici apare, de multe ori, rolul pe care mulți îl înțeleg prea târziu.
Consilierul juridic nu există doar pentru a confirma că o decizie este conformă cu legea.
El trebuie să fie omul care ridică întrebările pe care entuziasmul, presiunea sau graba tind să le acopere.
Ce precedent creează această decizie?
Cum va fi privită dacă ajunge în fața unui judecător?
Cum va fi explicată unui partener de afaceri?
Ce mesaj transmite propriilor angajați?
Aceste întrebări nu încetinesc businessul.
Îl maturizează.
Cele mai costisitoare decizii nu sunt, de regulă, cele declarate ilegale.
Sunt cele care, deși perfect legale, erodează încrederea, afectează reputația, rup relații comerciale și consumă ani pentru a repara ceea ce câteva minute de reflecție ar fi putut evita.
O companie nu devine puternică atunci când știe cât îi permite legea.
Devine puternică atunci când știe cât își permite să riște.
Iar între aceste două limite există un spațiu pe care niciun articol de lege nu îl poate acoperi singur.