Când toată lumea este de acord, cine mai pune întrebările?

Există ședințe care se încheie surprinzător de repede. Propunerea este prezentată, argumentele par convingătoare, iar fiecare participant își exprimă acordul aproape imediat. În câteva minute, decizia este luată, iar întâlnirea se încheie cu impresia că echipa funcționează impecabil.

În realitate, consensul nu este întotdeauna un semn al unei decizii bune.

Uneori, el ascunde exact lucrul care ar trebui să îi preocupe cel mai mult pe cei aflați în jurul mesei: faptul că nimeni nu a mai încercat să privească problema dintr-un alt unghi.

Marile erori de management nu apar, de regulă, pentru că oamenii se contrazic prea mult. Ele apar atunci când încetează să se mai contrazică deloc.

Există un moment în viața fiecărei echipe în care experiența comună începe să producă un efect neașteptat. Oamenii ajung să se cunoască atât de bine, încât anticipează reacțiile colegilor și completează, aproape instinctiv, ceea ce ceilalți urmează să spună. Colaborarea devine mai rapidă, însă viteza are și un cost: întrebările incomode dispar treptat din conversație.

Nu pentru că cineva le interzice.

Ci pentru că nimeni nu mai simte nevoia să le pună.

Aproape orice decizie importantă poate fi susținută prin argumente rezonabile. Tocmai de aceea, valoarea unei ședințe nu se măsoară doar prin numărul argumentelor care confirmă soluția propusă, ci și prin existența cuiva dispus să îi testeze limitele.

Ce risc nu am luat în calcul?

Ce interes ar putea fi afectat?

Cum ar interpreta această decizie cineva care nu a participat la discuție?

Există o regulă juridică pe care entuziasmul momentului a împins-o în plan secund?

Aceste întrebări încetinesc, uneori, ritmul unei ședințe. În schimb, pot împiedica apariția unor probleme care ar consuma luni întregi pentru a fi rezolvate.

Din acest motiv, una dintre cele mai importante contribuții ale consilierului juridic nu constă în redactarea contractelor sau în interpretarea textelor de lege. Valoarea lui apare mult mai devreme, în clipa în care observă că o decizie unanim acceptată nu a fost încă suficient de bine verificată.

Rolul lui nu este să caute greșeli cu orice preț și nici să transforme fiecare inițiativă într-o dezbatere fără sfârșit. De cele mai multe ori, el încearcă doar să readucă în discuție întrebările pe care ceilalți le-au lăsat în urmă din dorința firească de a merge mai departe.

Interesant este că aceste întrebări nu schimbă, în cele mai multe cazuri, soluția finală. Ele schimbă însă calitatea argumentelor care o susțin. O măsură analizată și din perspectiva riscurilor juridice devine mai greu de contestat, tocmai pentru că nu a fost construită doar pe entuziasmul unei idei bune, ci și pe rezistența ei în fața unor întrebări dificile.

Departamentele performante de resurse umane înțeleg foarte bine această diferență. Ele nu privesc intervenția consilierului juridic ca pe o etapă de validare formală și nici ca pe un obstacol în calea deciziilor. Îl invită în discuție suficient de devreme încât observațiile lui să poată îmbunătăți soluția, nu doar să semnaleze problemele după ce acestea au devenit inevitabile.

Poate că acesta este unul dintre cele mai puțin vizibile roluri ale consilierului juridic și, în același timp, unul dintre cele mai valoroase. Într-o perioadă în care organizațiile caută rapiditate și eficiență, cineva trebuie să păstreze curajul de a încetini, pentru câteva minute, o decizie care îi convinge deja pe toți.

Fiindcă există întrebări care nu au rolul de a bloca un proiect. Au rolul de a-l face suficient de solid încât să reziste și după ce ședința s-a încheiat.