Cea mai valoroasă decizie a unui manager nu este cea care aduce profit. Este cea pe care o poate explica.

În lumea afacerilor există o fascinație firească pentru rezultat. Cifrele de la sfârșitul trimestrului, valoarea contractelor semnate, evoluția cifrei de afaceri sau rentabilitatea unei investiții sunt reperele după care sunt evaluate cele mai multe echipe de management. Atunci când indicatorii sunt favorabili, puțini se mai întreabă cum au fost luate deciziile care au condus la acel rezultat.

Dreptul privește însă lucrurile dintr-o perspectivă diferită și, de multe ori, mult mai exigentă. O hotărâre inspirată nu devine automat o hotărâre responsabilă doar pentru că, la final, compania a avut de câștigat. În aceeași măsură, un proiect care nu și-a atins obiectivele nu dovedește, prin el însuși, că administratorul sau directorul a acționat greșit.

Conceptul juridic care trasează această diferență poartă numele de diligență, iar importanța lui depășește cu mult spațiul manualelor de drept comercial. În realitate, el influențează aproape toate deciziile importante pe care conducerea unei companii le ia de-a lungul existenței sale, chiar dacă foarte puțini manageri folosesc acest termen în activitatea de zi cu zi.

Să presupunem că o societate aprobă o investiție importantă, după luni întregi de analize și negocieri. Contextul economic se schimbă însă radical, piața reacționează diferit față de estimările inițiale, iar proiectul produce pierderi semnificative. Privind retrospectiv, este ușor să afirmi că alegerea a fost greșită. Este mult mai dificil să răspunzi la întrebarea pe care o ridică, de fapt, dreptul.

Procesul prin care s-a ajuns la acea decizie a fost unul prudent, informat și rezonabil?

Aceasta este întrebarea esențială.

Nu pentru că rezultatul nu ar conta, ci pentru că legea știe un lucru pe care experiența în afaceri îl confirmă aproape în fiecare an: nimeni nu poate controla toate variabilele care influențează succesul unei investiții. Pot apărea modificări legislative, schimbări fiscale, crize economice, conflicte geopolitice sau evoluții tehnologice imposibil de anticipat cu exactitate. A cere unui manager să garanteze rezultatul ar însemna să îi ceri imposibilul.

În schimb, i se poate pretinde să demonstreze că nu a decis superficial, că a analizat informațiile disponibile, că a evaluat riscurile previzibile, că a ascultat opiniile specialiștilor implicați și că a ales soluția pe care, în acel moment, orice profesionist prudent ar fi putut să o considere justificată.

Diferența dintre cele două perspective schimbă complet modul în care trebuie privită activitatea unei echipe de management.

Consilierul juridic nu participă la ședințele importante doar pentru a verifica dacă un document respectă legea sau dacă un contract conține toate clauzele necesare. Contribuția lui începe mult mai devreme, atunci când urmărește felul în care este construit procesul decizional și observă dacă organizația va putea explica, peste câțiva ani, motivele pentru care a ales o anumită direcție.

Această preocupare pare, uneori, excesivă. În perioadele în care compania funcționează fără dificultăți, documentarea analizelor, consemnarea argumentelor și păstrarea opiniilor specialiștilor pot părea simple formalități administrative. Situația se schimbă însă radical în momentul în care decizia este verificată de acționari, de autorități sau de o instanță de judecată, iar cineva trebuie să demonstreze că alegerea nu a fost rezultatul unei intuiții sau al unei improvizații.

Adevărata valoare a diligenței nu constă în faptul că elimină riscul de a greși, deoarece un asemenea obiectiv nu poate fi atins în nicio activitate economică. Valoarea ei constă în faptul că transformă procesul decizional într-un exercițiu de responsabilitate, capabil să reziste unei analize obiective chiar și atunci când împrejurările au făcut imposibilă obținerea rezultatului dorit.

Poate tocmai din acest motiv companiile mature nu își construiesc cultura organizațională exclusiv în jurul performanței, ci și în jurul disciplinei cu care sunt luate deciziile importante. Profitul poate confirma că o alegere a fost inspirată, însă numai diligența poate demonstra că aceeași alegere a fost făcută cu responsabilitatea pe care legea o așteaptă de la cei care conduc o organizație.